Argument

Când scara valorilor este inversată, când binele se confundă cu răul, frumosul cu urâtul, parfumul vieţii cu miesmele morţii, criza spirituală - cauză a celei materiale, devastează sufletul. Într-un astfel de context, cei care-şi conturează personalitatea - tinerii, în general, şi copiii, în special, riscă să ajungă victimele celor mai tenebroase curente, mentalităţi sau tendinţe dezumanizante.

Contextul socio-istoric, „generos" în provocări, cere responsabilitate şi un soi de asceză caracteristică acestor vremuri: distingere a esenţialului şi stabilirea priorităţilor. O societate sănătoasă, cu un viitor frumos, presupune persoane şi familii integre, cu personalitate robustă, bine conturată. Sunt multe provocări: de la supravieţuire, la acumulare de averi incomensurabile; de la agonie, la extaz frenetic; de la apatie, la paroxism - toate călăuzite fie de raţiune, fie de pasiune; toate stau să-şi lase înscrisul aproape ireversibil pe filele inimilor, încă imaculate, ale copiilor avizi de cunoaştere şi de experienţe noi. Una dintre întrebările fundamentale ale timpului în care viaţa noastră îşi scrie istoria, este: ce facem cu şi pentru copiii noştri? Curentele socio-culturale care au promis şi propus fericirea pur terestră îşi trăiesc zvâcnirile muribunde, încercând să-şi prelungească viaţa, hrănindu-se din sângele vital al victimelor imature, fără discernământ.

Dictonul Non scholae, sed vitae discimus este astăzi mai actual ca oricând; dar cum să înveţe tinerii şi copiii noştri să-şi trăiască viaţa frumos, de nu vor fi învăţaţi? De aceea, cea mai mare provocare sunt ei înşişi, copiii neamului nostru, de care familiile nu mai au vreme şi putere să se ocupe, şi pe care societatea şi-i dispută, în funcţie de interesele dictate politic, economic sau ideologic. Dac-am fi înţeles, după anii 90, că prioritar este să investim în tinerii noştri, în şcoală şi educaţie, astăzi societatea românească ar fi arătat altfel: mai sănătoasă, mai echilibrată, mai cultă, mai morală, adică ascendentă în desăvârşire. Cum „am reuşit" să ocupăm un loc de „frunte" pe podiumul violenţei în şcoală, al II-lea din Europa, este greu de explicat.

Nu mai este vreme, însă, să ne lamentăm sau să aşteptăm ca guvernele să salveze şcoala românească, ci este imperios necesar să ctitorim noi şcoli, în care copiii să crească, să se dezvolte şi să-şi alcătuiască personalitatea deplină: cu o educaţie bazată pe principiile imuabile ale Evangheliei, cu o cultură autentică şi discernământ călăuzitor. Acesta este obiectivul pe care ni-l propunem, prin ctitorirea Şcolii Ortodoxe „Sfinţii Trei Ierarhi", din Bucureşti: creşterea şi educarea copiilor în duhul Evangheliei, al iubirii de cultură adevărată, al iubirii binelui şi frumosului divin, dar şi uman, şi în spiritul jertfei de sine, după modelul desăvârşit al Mântuitorului Hristos. Ctitorii înşişi sunt elevi la Şcoala Vieţii şi studenţi la Universitatea universităţilor - Biserica, pentru a descoperi valorile spirituale şi culturale pe care urmează a le împărtăşi copiilor ce vor deveni elevi la Şcoala Ortodoxă „Sfinţii Trei Ierarhi" din Bucureşti.